PREZENTARE PROGRAM

Programul Interreg V-A România-Ungaria va fi implementat în perioada de programare 2014-2020, continuând finanțarea cooperării transfrontaliere în zona de graniță româno-ungară, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională, cu sprijinul Uniunii Europene și al guvernelor celor două state. Programul acordă finanțare nerambursabilă, în mod competitiv, în cadrul unor apeluri publice de propuneri de proiecte, pentru iniţiative care urmăresc:

  • Protejarea în comun și utilizarea eficientă a valorilor comune și resurselor (Cooperarea în domeniul valorilor comune și resurselor) - 50,66 mil euro
  • Îmbunătățirea mobilității transfrontaliere durabile și eliminarea blocajelor (Cooperare în domeniul accesibilității) - 20,31 mil euro
  • Îmbunătățirea ocupării forței de muncă și promovarea mobilității forței de muncă transfrontaliere (Cooperare în domeniul ocupării forței de muncă) - 36,08 mil euro
  • Îmbunătățirea serviciilor de îngrijire a sănătății (Cooperare în domeniul sănătății și prevenției bolilor) - 85,11 mil euro
  • Îmbunătățirea prevenirii riscurilor și gestionării dezastrelor (Cooperare în domeniul prevenirii riscurilor și gestionării dezastrelor) - 12,96 mil euro
  • Promovarea cooperării transfrontaliere între instituții și cetățeni (Cooperarea instituțiilor și comunităților) - 4,01 mil euro

Bugetul total al programului, care include şi contribuția naţională, este de aproximativ 232 de milioane de euro. Din această sumă, aproximativ 189 de milioane de euro reprezintă alocarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Finanţarea proiectelor este asigurată din trei surse:

  • FEDR (maxim 85%),
  • Co-finanțarea naţională, de la bugetul statului român care este de 13%, respectiv de la bugetul statului maghiar, de 10% sau 15%, în funcție de natura beneficiarului,
  • Contribuţia proprie a beneficiarilor români, de minim 2% și contribuţia proprie a beneficiarilor maghiari, de 0 sau minim 5%.

Programul, fiind unul de cooperare transfrontalieră, are câteva caracteristici:

Principiul Beneficiarul lider de proiect
Pentru fiecare proiect, una dintre instituțiile sau organizațiile partenere va fi nominalizată Beneficiar Lider (BL). Aceasta își va asuma responsabilitatea implementării proiectului. Fiecare parteneriat trebuie să cuprindă cel puțin doi parteneri, câte unul din fiecare țară parteneră in program, instituții sau organizații din aria eligibilă a programului.

Cooperarea
Beneficiarii vor coopera în elaborarea și implementarea proiectului. În plus, ei pot coopera în selectarea personalului și/sau finanțarea proiectului.

Caracterul și impactul transfrontalier
Acțiunile desfășurate în cadrul programului vor avea un puternic caracter transfrontalier. Aceste acțiuni vor fi relevante pentru zona de graniță și vor reflecta interesul ambelor țări. Proiectele elaborate trebuie să răspundă nevoilor comune din aria eligibilă și să rezolve problemele din perspectivă transfrontalieră.

Monitoring Systems

Newsletter

Subscribe to our Newsletter, in order to know the lattest news about the Programme.

DISCLAIMER: The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union.
Copyright © BRECO. All rights reserved.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Instagram