Poate că granițele despart națiuni, dar uneori pot lega comunități care împărtășeșc valori comune. În cazul pompierilor din județele Bihor și Hajdú-Bihar, frontiera este punctul de plecare al unei cooperări în domeniul serviciilor de urgență.
În 2008, reprezentanții proaspăt înființatei asociații „Serviciul pentru Asistență în Situații Speciale – SARTISS” au reușit să atragă o finanțare europeană pentru construirea unui centru de instruire a pompierilor din județul Bihor. Situat în satul Sîntion, centrul se întindea pe o suprafață de 5.000 mp și beneficia de spații de cursuri și de pregătire practică. La circa 10 ani distanță, inițiatorii proiectului au identificat nevoia extinderii acestuia și cooptării unui partener din țara vecină, Ungaria.
Prin Programul Interreg V-A România-Ungaria, SARTISS a obținut o finanțare de peste 1,2 milioane de euro pentru realizarea unui centru integrat, care are ca scop principal îmbunătățirea cooperării în domeniul riscurilor și managementului dezastrelor în zona euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
„Dorința a fost crearea unui centru care să permită instruirea pompierilor din toate punctele de vedere. Pe partea română este componenta de stingere a incendiilor, căutare și salvare, iar pe partea maghiară avem componenta de căutare sub dărâmături, intervenții în caz de risc chimic și biologic. Cele două jumătăți se combină și rezultă un centru complet”, ne spune dr. Hadrian Borcea, președintele asociației.
Pe partea română, centrul va fi extins cu ajutorul unor structuri modulare achiziționate din Olanda. Acestea le vor permite pompierilor să înțeleagă dinamica flăcărilor, să simuleze stingerea incendiilor și se execute misiuni de căutare. Construcțiile vor fi livrate începând cu luna aprilie 2020, urmând ca, în luna mai, centrul să fie inaugurat.
Pompierii din cele două județe se vor putea instrui împreună, mai ales că anul trecut, timp de 4-5 luni, cu toții au participat la cursuri de limbi străine: pompierii maghiari au învățat româna, iar pompierii românii au urmat cursuri de limba maghiară.