Telemedicina este viitorul

Îmbunătățirea serviciilor medicale este o preocupare constantă a județelor din zona de graniță dintre România și Ungaria. Munca specialiștilor de aici este susținută prin Programul Interreg V-A România-Ungaria, care pune la dispoziția acestora oportunități pentru a putea conlucra în interesul  comunităților locale. Este și cazul proiectului ROHU-386 CBC-HOSPEQUIP, prin care Spitalul Clinic Municipal “Dr Gavril Curteanu” din Oradea și Spitalul Central Județean Békés și-au unit forțele pentru a-și moderniza aparatura medicală și pentru a oferi pacienților servicii medicale mai bune.

“Specialiștii celor două spitale vor stabili protocoale și echipe de medici care vor face schimb transfrontalier de experiență în diferite domenii de specializare. Schimbul de cunoștințe este deosebit de util pentru îmbunătățirea actului medical”, ne explică Ioana Popa, managerul de proiect din partea echipei din România.

Fondurile alocate proiectului CBC -HOSPE QUIP se ridică la 2,51 de milioane de euro (FEDR ). Cu acești bani, cele două spitale vor realiza investiții în echipamente chirurgicale și de diagnostic moderne. De asemenea, vor fi achiziționate două sisteme de telemedicină, prin care medicii vor avea posibilitatea de a pune un diagnostic la distanță, comunicând apoi rapid și eficient atât cu pacienții, cât și cu omologii lor de peste graniță. ”Pe parcursul realizării proiectelor, ne străduim să implementăm programe care să asigure atât medicilor, cât și profesioniștilor din domeniul sănătății, practica prestării unor servicii de sănătate personalizate și integrate. În colaborare cu personalul medical din cele două spitale, obiectivul nostru este să implementăm munca în echipă între medicii specialiști care lucrează în aceste instituții, prin dezvoltarea comunicării și a consfătuirilor organizate la distanță. Această muncă în echipă va putea contribui la dezvoltarea și la îmbunătățirea calității îngrijirii pacienților. În cadrul acestor instituții se realizează colaborări care oferă posibilitatea de a asigura servicii de prevenție, diagnosticare și tratament prestate în timp util, prin elaborarea unor protocoale comune bazate pe aceleași principii, folosind cele mai noi tehnologii și împărtăşind cele mai noi cunoștințe în domeniu din ambele țări”, ne-au explicat reprezentanții echipei din Ungaria.

Ambii parteneri au demarat deja procedurile de licitație pentru achiziția de aparatură. Urmează o serie de stagii de pregătire găzduite de cele două unități spitalicești, însă, din cauza pandemiei de coronavirus, aceste întâlniri au fost reprogramate pentru perioada septembrie-octombrie 2020.

Odată implementat, proiectul va oferi medicilor aparatura și formarea profesională necesare pentru a crește calitatea și accesibilitatea actului medical, iar pacienților, o asigurare în plus că viețile lor sunt pe mâini bune. Nu mai puțin de 180.000 de locuitori de pe ambele părți ale frontierei vor  beneficia de servicii medicale îmbunătățite, iar șase departamente de îngrjire a sănătății vor fi dotate cu echipamente moderne.

Monitoring Systems

Newsletter

Subscribe to our Newsletter, in order to know the lattest news about the Programme.

DISCLAIMER: The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union.
Copyright © BRECO. All rights reserved.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Instagram