Programul Interreg V-A România-Ungaria va fi implementat în perioada de programare 2014-2020, continuând finanțarea cooperării transfrontaliere în zona de graniță româno-ungară, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională, cu sprijinul Uniunii Europene și al guvernelor celor două state. Programul acordă finanțare nerambursabilă, în mod competitiv, în cadrul unor apeluri publice de propuneri de proiecte, pentru iniţiative care urmăresc:
Bugetul total al programului, care include şi contribuția naţională, este de aproximativ 232 de milioane de euro. Din această sumă, aproximativ 189 de milioane de euro reprezintă alocarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Finanţarea proiectelor este asigurată din trei surse:
Programul, fiind unul de cooperare transfrontalieră, are câteva caracteristici:
Principiul Beneficiarul lider de proiect
Pentru fiecare proiect, una dintre instituțiile sau organizațiile partenere va fi nominalizată Beneficiar Lider (BL). Aceasta își va asuma responsabilitatea implementării proiectului. Fiecare parteneriat trebuie să cuprindă cel puțin doi parteneri, câte unul din fiecare țară parteneră in program, instituții sau organizații din aria eligibilă a programului.
Cooperarea
Beneficiarii vor coopera în elaborarea și implementarea proiectului. În plus, ei pot coopera în selectarea personalului și/sau finanțarea proiectului.
Caracterul și impactul transfrontalier
Acțiunile desfășurate în cadrul programului vor avea un puternic caracter transfrontalier. Aceste acțiuni vor fi relevante pentru zona de graniță și vor reflecta interesul ambelor țări. Proiectele elaborate trebuie să răspundă nevoilor comune din aria eligibilă și să rezolve problemele din perspectivă transfrontalieră.