Pandemia de coronavirus ne-a demonstrat tuturor că nu suntem suficient de pregătiți pentru a preveni declanșarea unor epidemii. Ceea ce putem face, însă, este să limităm răspândirea bolilor contagioase aplicând măsurile de răspuns rapid care se impun. Noul coronavirus a pus o presiune uriașă pe județele de pe cele două laturi ale graniței româno-maghiare, din cauza circulației intense la punctele de trecere a frontierei. Dacă toată lumea a trebuit să se adapteze din mers la această criză medicală, spitalele care deservesc comunități aflate în zona de graniță au fost nevoite să facă acest lucru de două ori mai rapid.
“Pentru Consiliul Județean Arad, combaterea Covid-19 a fost o provocare. Se estimează că peste un milion de români au tranzitat județul nostru, revenind în țară. Acest lucru a dus și la un număr mare de infecții în comunitatea arădeană”, ne-a explicat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. În parteneriat cu Centrul de Sănătate Județean Csongrád Hódmezővásárhely-Makó, Consiliul Județean Arad și-a propus să contribuie la îmbunătățirea serviciilor medicale și a siguranței pacienților din comunitățile de la graniță.
Trei spitale au devenit, astfel, partenere în proiectul RO HU 361 Stop-Germs, în vederea prevenirii și supravegherii comune a bolilor infecțioase și a infecțiilor intraspitalicești. Aproape 2,55 de milioane de euro (FEDR ) sunt alocate prin proiect pentru dezvoltarea infrastructurii, achiziția de aparatură medicală și pentru organizarea unor ateliere de lucru care au ca scop identificarea metodelor avansate de prevenire și tratament în cazul bolilor infecțioase și a unor protocoale comune în caz de epidemii. Beneficiari sunt Spitalul Dr. Diósszilágyi Sámuel din Makó, Spitalul Erzsébet din Hódmezővásárhely (instituții membre ale Centrului de Sănătate Județean Csongrád) și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Spitalul arădean beneficiază prin proiect de o nouă clădire și de aparatură performantă. Din cauza pandemiei, unitatea medicală și-a reconfigurat necesarul de echipamente pentru Secția de Boli Infecțioase. Într-un timp scurt, au fost achiziționate 15 cărucioare pentru urgențe, 2 video laringoscoape, 25 de aspiratoare de secreții și 25 de purificatoare de aer.
Pentru beneficiarul din partea ungară, StopGerms înseamnă reorganizarea și reabilitarea parțială a două secții spitalicești din instituțiile membre, precum și achiziția de noi echipamente sanitare și de curățenie. În plus, specialiștii din cadrul Centrului de Sănătate Județean Csongrád-Hódmezővásárhely-Makó dezvoltă o strategie eficientă de prevenire a infecțiilor nosocomiale, în cadrul căreia “se vor achiziționa un software pentru controlul calității curățeniei și un dispozitiv pentru monitorizarea obiceiurilor de dezinfectare a mâinilor de către personalul spitalului […]. Cu ajutorul dispozitivului, vom educa populația, inclusiv studenții și persoanele vârstnice, cu privire la dezinfectarea corectă a mâinilor, care acum este de actualitate din cauza Covid-19”, ne-a precizat Gyurisné Pethő Zsuzsanna, manager de proiect. În plus, experții maghiari vor împărtăși experiențele relevante cu specialiștii din Arad.
Pentru cei 442.155 de pacienți de pe ambele laturi ale frontierei, în ”lupta” împotriva bolilor infecțioase se înregistrează, astfel, tot mai multe victorii.