STRUCTURA DE MANAGEMENT A PROGRAMULUI

Programul Interreg V-A România-Ungaria este gestionat și implementat prin activitatea unor structuri care au responsabilitatea de a asigura cheltuirea fondurilor în cel mai eficient mod posibil.

Aceste structuri sunt descrise în prezentarea de mai jos. Secretariatul Comun, împreună cu Punctele de Informare din Ungaria, lucrează în mod direct cu solicitanții și cu beneficiarii de finanțare.

Autoritatea de Management (AM) este structura care asigură, în principal, gestionarea Programului în numele celor două țări partenere. AM are competențe și atribuții în selecția operațiunilor, managementul și controlul financiar al Programului, inclusiv certificarea plăților. La nivelul Programului, Autoritate de Management este reprezentată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei din România.

Autoritatea Națională (AN) a Programului este reprezentată de Ministerul Afacerilor Externe și al Comerțului din Ungaria. AN, în colaborare cu AM desfășoară pe teritoriul Ungariei activitățile necesare implementării eficiente și reale a programului. AN stabilește cerințele și condițiile necesare implementării Programului la nivel național și se asigură că acestea sunt în concordanță cu prevederile și principiile Programului.

Comitetul de Monitorizare (CM) - format din reprezentanți ai fiecărei țări participante în Program – are rolul de a monitoriza implementarea Programului și de a selecta proiectele care urmează a fi finanțate. Principala atribuție a CM este aceea de a asigura calitatea și eficacitatea implementării Programului, cu sprijinul Secretariatului Comun. Lista membrilor CM poate fi descărcată aici. Lista deciziilor CM poate fi descărcată aici.

Autoritatea de Audit (AA) se asigură că sunt efectuate audituri ale sistemelor de gestiune și control pe un eșantion adecvat de operațiuni și pe conturi. AA va fi asistată de un Grup de Auditori (GA) alcătuit din reprezentanți ai structurilor responsabile din fiecare Stat Partener. Autoritate de Audit desemnată la nivel de Program este Curtea de Conturi a României.

Secretariatul Comun (SC) este constituit pentru a contribui la implementarea curentă a Programului, precum și pentru a sprijini Autoritatea de Management în activitățile sale de coordonare și implementare. De asemenea, sprijină activitatea celorlalte structurilor de management ale Programului, îndeplinind atribuții legate de implementarea Programului.

Transparenţă: declaraţiile referitoare la conflictele de interese sunt disponibile aici.

Punctele de Informare (PI) sunt înființate în fiecare dintre județele maghiare din aria eligibilă a Programului – în cadrul consiliilor județene, în structuri separate – cu scopul de a completa, la nivel local, activitățile Secretariatului Comun. Acestea furnizează informații actualizate și suport profesional solicitanților și beneficiarilor de finanțare și contribuie la îndeplinirea sarcinilor delegate Secretariatului Comun în vederea implementării Programului.

Transparenţă: declaraţiile referitoare la conflictele de interese sunt disponibile aici.

Controlul de Prim Nivel (CPN) este reprezentat de organisme desemnate de fiecare Stat Partener în vederea asigurării respectării reglementărilor comunitare și naționale în vigoare, în ceea ce privește cheltuielile efectuate de către beneficiarii de finanțare din cele doua tari. CPN realizează verificări corespunzătoare, cuprinzând aspecte de natură administrativă, financiară, tehnică și fizică a operațiunilor. Controlorii vor fi desemnați în conformitate cu prevederile legale naționale ale fiecărui Stat Partener.

Monitoring Systems

Newsletter

Subscribe to our Newsletter, in order to know the lattest news about the Programme.

DISCLAIMER: The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union.
Copyright © BRECO. All rights reserved.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Instagram