Povestea a două femei care au transformat lupta împotriva bullying-ului într-o promisiune: niciun copil nu rămâne singur.
Nu începe mereu cu o bătaie în curtea școlii.
Începe mai discret. O fată care nu mai ridică mâna la ore. Un băiat care mănâncă singur la prânz, din nou, și spune că nu îi este foame. Un grup de chat din care un copil nu a făcut niciodată parte. Odată cu pandemia, realitatea din spatele acestor tăceri mărunte a devenit tot mai greu de ignorat. Organizația Mondială a Sănătății a consemnat o creștere globală de 25% a anxietății și a depresiei chiar în primul an al pandemiei, iar tinerii s-au numărat printre cei mai afectați: mai multă singurătate, mai mulți copii care nu se mai simt în siguranță să fie pur și simplu ei înșiși într-o clasă plină de colegi.
În 2026, bullying-ul rareori mai arată ca în filme. Este excludere. Sunt zvonuri. Este o glumă care nu este amuzantă pentru cel vizat. Și, prea des, adulții din jurul copilului, profesori, părinți, chiar și specialiști, nu observă decât după ce răul a apucat deja să-i modeleze devenirea.
Este aceeași poveste, fie că vorbim despre o clasă din România sau una din Ungaria. Tocmai de la această realitate comună au pornit trei organizații, aflate de o parte și de alta a graniței, atunci când au decis să lucreze împreună, nu cu iluzia că un singur proiect poate eradica problema, ci cu convingerea că fiecare copil sprijinit, fiecare adult pregătit, fiecare ușă deschisă merită efortul.
Crede în momentele „Aha”
Bea Sárcsevity Hajdú este mama a trei copii, asistentă socială și expertă în politici sociale, iar din partea Asociației Szent Gellért din Szeged este managerul de proiect din spatele nO bULLYING | ROHU00313. Cu mult înainte de toate aceste roluri, credea că va deveni asistentă medicală, până când a văzut cât suferă pacienții într-un spital și și-a dat seama că ajutorul pe care voia să-l ofere era de alt fel. Și-a găsit, așadar, o altă cale.
Întreab-o ce o motivează astăzi și nu vei auzi despre linii de finanțare sau livrabile. Vei auzi despre cercetare și despre oameni.
„Cercetările realizate după pandemia de COVID-19 arată clar că bunăstarea mentală a copiilor și a tinerilor a scăzut semnificativ”, spune ea. „Ca specialiști, responsabilitatea noastră este mai mare ca oricând.”
Dar nu statisticile sunt cele care o animă, ci momentele. Le spune „momente aha”: clipa în care un profesor sau un tânăr recunoaște brusc ceva din propriul comportament și începe, aproape fără să vrea, să îl pună sub semnul întrebării. Poate fi conștientizarea că bullying-ul nu înseamnă doar violență fizică, că excluderea, zvonurile și batjocura pot răni la fel de mult. Sau o prejudecată veche, care începe, încet, să se clatine.
„Atunci începe schimbarea adevărată”, spune ea. „Nu pentru că cineva le spune ce să gândească, ci pentru că încep să se vadă altfel pe ei înșiși și să vadă altfel lumea.”
Pentru Bea, siguranța nu a însemnat niciodată doar absența violenței. Este ceva mai aproape de apartenență, iar apartenența este un drept, nu un privilegiu.
„O școală sigură nu este doar un loc fără conflicte”, spune ea. „Este o comunitate în care fiecare copil simte: contez, sunt acceptat, aparțin acestui loc.” Este la fel de fermă și atunci când vine vorba despre cine ar trebui să se bucure de acest sentiment. „Sprijinul pentru sănătatea mentală nu ar trebui să fie niciodată un privilegiu. Într-o societate corectă, accesul la sprijin nu ar trebui să depindă de situația financiară a familiei.”
Să fii cu adevărat văzut
Alături de Bea lucrează Ágnes Szabó, Ági, pentru toți cei care o cunosc, consilieră în sănătate mentală, cu 24 de ani de experiență în a-i îndruma pe adolescenți prin anii în care hotărăsc cine vor deveni.
Ceea ce a atras-o spre această muncă nu a fost un eveniment anume, ci chiar vârsta cu care lucrează. „Ce mă inspiră cel mai mult este energia, creativitatea și diversitatea pe care le aduc adolescenții”, spune ea. Nu îi idealizează (Știu că nu este întotdeauna ușor să lucrezi cu adolescenții”), dar este convinsă de potențialul lor și spune că ei sunt grupul care o face să simtă cel mai puternic că munca ei are un impact real și de durată.
Dacă pentru Bea siguranța înseamnă apartenență, pentru Ági înseamnă să fii cu adevărat văzut. „A te simți în siguranță la școală înseamnă să fii auzit cu adevărat și văzut pe deplin”, spune ea. „Să știi că există un adult de încredere care te ascultă, este atent și răspunde cu consecvență și grijă ori de câte ori ai nevoie de sprijin.”
Pentru Bea și Ági, bunăstarea mentală a unui copil nu este ceva de lăsat pe mai târziu. Are nevoie de atenție încă de la început.
Ce a construit, de fapt, parteneriatul
nO bULLYING | ROHU 00313 a reunit trei organizații care au clădit, pas cu pas, un parteneriat solid, dincolo de graniță. În cadrul proiectului au deschis centre de consiliere la Szeged și la Timișoara, au format mentori și au adus laolaltă o sută de tineri în tabere transfrontaliere. Au creat și un ghid metodologic, bazat nu doar pe teorie, ci pe ateliere testate pe teren, despre empatie, gestionarea conflictelor și subiecte pe care școala le abordează rareori, precum dependențele și comportamentele de risc. Un astfel de atelier, desfășurat cu adolescenți, a explorat bullying-ul școlar prin activități creative, încurajându-i pe participanți să își exprime sentimentele și experiențele prin artă: o ocazie de a reflecta, dintr-un alt unghi, asupra lui și a impactului său emoțional.
Pentru Bea, parteneriatul în sine este una dintre adevăratele lecții ale proiectului: „O schimbare reală și durabilă este posibilă doar atunci când specialiștii, instituțiile și comunitățile lucrează ca parteneri egali.” Ági este de aceeași părere: „De la partenerii noștri români am învățat cât de valoroasă este cooperarea, cât de puternică poate fi o comunitate și cât de important este să rămâi flexibil.” Amândouă descriu, în cuvintele lor, același mod de a lucra: să rămână deschise atunci când apărea ceva neprevăzut și să aibă încredere că, împreună, vor găsi o soluție.
Întrebată ce ar vrea să ia cu ea fiecare școală din acest proiect, Bea se întoarce direct la ghid, nu ca document, ci ca mentalitate. „Prevenția nu este o prelegere sau o campanie izolată”, spune ea. „Este un proces continuu de dezvoltare a competențelor personale și sociale ale tinerilor.” Ági duce aceeași întrebare mai departe: și-ar dori ca voluntarii care lucrează cu tinerii să devină o prezență permanentă în școli, iar prevenirea bullying-ului să fie predată viitoarelor generații de profesori încă din perioada formării, înainte de a ajunge la catedră.
Oamenii la care nimeni nu se aștepta
Proiectul nu a fost gândit pentru părinți. Dar, în primele luni de ateliere și de consiliere cu acces liber, au început să apară și mame. Auziseră că, în cadrul acestor întâlniri, puteau vorbi deschis, fără să fie judecate.
„Ce m-a surprins cel mai mult”, spune Ági, „a fost apariția unui nou grup-țintă, mamele, și cererea tot mai mare de consiliere individuală gratuită în rândul tinerilor adulți.”
Veneau cu conflicte de familie, cu griji legate de creșterea copiilor și cu dificultăți de sănătate mentală care aveau prea puțin de-a face cu școala, dar erau strâns legate de ceea ce trăiau tinerii acasă și în viața de zi cu zi.
Ceea ce a pornit ca o oportunitate de sprijin a devenit, treptat, ceva la care nicio organizație nu se gândise: un grup de mame care au început să se întâlnească, să își împărtășească experiențele și să se sprijine reciproc. Grupul se întâlnește și astăzi. Discuțiile lor au pornit de la maternitate și au ajuns treptat la experiența femeilor în general: de la momentul în care devin mame și dilemele care îl însoțesc, la feminitate, sentimentul de a fi „o mamă suficient de bună” și nevoia de a-și face timp pentru ele însele. În ultima perioadă, conversațiile s-au îndreptat și spre relații și intimitate
.„Proiectul nu s-a încheiat odată cu finanțarea”, spune Bea. „A creat ceva mult mai durabil: o comunitate construită pe încredere, apropiere și sprijin reciproc.”
O ușă, nu un miracol
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante lecții ale proiectului: prevenția nu se oprește la ușa clasei. Un copil duce școala cu el acasă, așa cum viața de familie îl urmează în școală. Sprijinirea uneia înseamnă, adesea, să faci loc și celeilalte.
Fata care nu mai ridică mâna. Băiatul care spune că nu îi este foame. Grupul de discuții din care cineva nu a făcut niciodată parte. Nimic din toate acestea nu dispare doar pentru că există un proiect. Ce se schimbă este ceva concret și durabil: acum există o ușă prin care acei copii și părinții lor pot păși, atât la Szeged (Centrul de Sprijin Léleklenyomat, str. Gém nr. 16/B, etaj 3, ap. 7), cât și la Timișoara (Bd. Revoluției din 1989, nr. 8). Și, de cealaltă parte a ușii, cineva gata să asculte, să ajute și să le amintească faptul că ei contează.
Proiectul pe scurt
Implementare: decembrie 2024 – decembrie 2025
Buget total: 232.690 € | Contribuție FEDR: 186.152 €
Parteneri: Asociația Szent Gellért (HU, Lider de Parteneriat), Asociația Bastion-Vár Bástya (RO), Societatea pentru Copii și Părinți (RO)
Ce a făcut proiectul?
Proiectul a înființat și a echipat centre de consiliere la Szeged și la Timișoara, a format mentori și voluntari pentru lucrul cu tinerii și a dezvoltat un ghid metodologic testat pe teren, împreună cu un curriculum de formare pentru specialiștii care lucrează la prevenirea violenței și a abuzului asupra copiilor. Pentru tineri, proiectul a însemnat tabere tematice, consiliere, ateliere despre drepturile copilului și grupuri săptămânale de sprijin între egali. Campaniile de conștientizare, de la sesiuni în școli și pliante informative până la conținut publicat constant pe rețelele sociale și pe blog, au ajuns la sute de tineri din ambele țări. Tot în cadrul proiectului a fost lansată SAFE, o aplicație gratuită împotriva bullying-ului, disponibilă pe Google Play și App Store, prin care tinerii primesc, la orice oră, sprijin și îndrumare în situații de risc.
