Aprobarea Programului Interreg VI-A România-Ungaria, 2021-2027

Vă aducem la cunoștință că Programul Interreg VI-A România-Ungaria a fost aprobat de către Comitetul de Programare, în cadrul celei de-a 4-a întâlniri desfășurate online, marți, 22 martie 2022. Următorul pas important în procesul de programare îl reprezintă transmiterea programului de cooperare către Comisia Europeană, în vederea aprobării.

În perioada de programare 2021-2027, România găzduiește Autoritatea de Management a  Programul Interreg VI-A România-Ungaria, care va avea un buget total de 175.940.025 Euro, din care 140.752.020 Euro reprezintă contribuția FEDR, și care va sprijini proiecte în domeniile protecției mediului și adaptării la schimbările climatice, energiei regenerabile, sănătății, turismului și culturii, precum și proiecte dedicate îmbunătățirii guvernanței. Acestea vor avea impact asupra întregii arii a Programului, constând din 8 județe, 4 din România (Arad, Bihor, Satu Mare și Timiș) și 4 din Ungaria (Békés, Csongrád-Csanád Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg).

Versiunea finală a documentului este rezultatul unui proces transparent de cooperare, bazat inclusiv pe consultare publică, care a implicat actori relevanți din aria programului, precum instituții și autorități publice de la nivel central și local, universități, ONG-uri, publicul larg în cadrul unor ateliere de lucru, sondaje de opinie, interviuri, etc.

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Monitoring Systems

Newsletter

Subscribe to our Newsletter, in order to know the lattest news about the Programme.

DISCLAIMER: The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union.
Copyright © BRECO. All rights reserved.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Instagram