Planul de Evaluare aferent Programului Interreg VI-A România-Ungaria a fost aprobat!

Un instrument practic de management pentru implementarea Programului Interreg VI-A România-Ungaria, Planul de Evaluare (EvalPlan), a fost elaborat de către Autoritatea de Management (AM), în colaborare cu Autoritatea Națională (AN), în conformitate cu prevederile art. 35 din Reg. (UE) 1059/2021 și  având la bază contribuțiile Unității de Evaluare. Acesta a fost aprobat de către Comitetul de Monitorizare prin Decizia nr. 4, datată 28 decembrie 2023.

Documentul stabilește strategia de evaluare pentru întreaga perioadă de implementare a Programului, ținând cont de legislația europeană relevantă și de recomandările furnizate de Serviciul de Asistență pentru Evaluare al CE, având ca obiectiv evaluarea acestuia atât din punct de vedere al performanței (eficiență, eficacitate, relevanță, coerență, incluziune și nediscriminare), cât și al efectelor (impact, sustenabilitate, valoare adăugată UE, vizibilitate și contribuția la obiectivele strategice ale UE).

Obiectivele Planului de Evaluare sunt:

  • îmbunătățirea calității evaluărilor efectuate pe durata perioadei de programare, prin planificarea corespunzătoare și stabilirea pașilor de urmat;
  • facilitarea gestionării informate a Programului și a deciziilor de politică, cu scopul de a îmbunătăți eficacitatea și eficiența Programului și de a contura următoarea perioadă de programare;
  • stabilirea cadrului de orientare pentru evaluarea impactului Programului;
  • asigurarea proporționalității cu alocarea financiară a Programului și caracterul practic în ceea ce privește alinierea la evoluția preconizată a Programului.

Detalii AICI!

Monitoring Systems

Newsletter

Subscribe to our Newsletter, in order to know the lattest news about the Programme.

DISCLAIMER: The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union.
Copyright © BRECO. All rights reserved.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Instagram