În perioada 17-18 mai am avut plăcerea să găzduim vizita colegilor noștri de la Comisia Europeană (CE), și anume domnul Pascal BOIJMANS, șef de departament - Interreg, Cooperare Transfrontalieră, Frontiere Interne (DG Regio), și dna Anna-Monika MODZELEWSKA, responsabilul nostru de Program.
Reprezentanții CE au fost întâmpinați de domnul Dan BĂLĂNESCU, Șeful Autorității de Management (AM) și doamna HORVÁTH Nikoletta, reprezentant al Autorității Naționale (ANHU). Doamna Livia BANU, Director Executiv BRECO și doamna Monica TEREAN, Șeful Secretarului Comun, au însoțit oaspeții pe toată durata șederii lor.
Cu această ocazie, pe lângă analiza stadiului actual de implementare a Programului curent, au fost vizitate 4 obiective de investiții, situate de ambele părți ale graniței și finanțate fie prin proiecte strategice, fie prin proiecte normale. La Debrețin, s-au efectuat vizite la fața locului la Incubatorul cultural transfrontalier româno-maghiar pentru arta spectacolului (ROHU 445) și la Centrul de educație transfrontalieră româno-maghiar pentru patrimoniul cultural și istoric (ROHU 446), în timp ce, la Oradea, au fost prezentate delegației secțiile de Istorie, Etnografie și Artă, precum și Sala de Conferințe, renovate în cadrul Muzeului „Țării Crișurilor” (ROHU 446). De asemenea, a fost organizat un tur ghidat al laboratorului automatizat de analize medicale al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea (ROHU 357), recent inaugurat.
Privind spre viitor, aspecte legate de noul Program Interreg VI-A România-Ungaria, depus la Comisia Europeană la 1 aprilie 2022, au fost discutate în cadrul întâlnirilor tehnice care au avut loc. Dintre subiectele de pe ordinea de zi amintim propunerile de operațiuni de importanță strategică, principiul parteneriatului și consolidarea capacității administrative.
Oaspeții noștri au fost impresionați de resursele naturale și culturale ale zonei vizitate, în special de bogatul patrimoniu Art-Nouveau, și au apreciat eforturile Programului și ale beneficiarilor de a dezvolta în comun o regiune transfrontalieră armonizată, prin implementarea de operațiuni care abordează provocări comune și printr-o strânsă cooperare, în contextul actualului și viitorului Program ROHU Interreg.