Interreg

România - Ungaria

Descopera Programul

Știri & Evenimente 2021-2027

Știri & Evenimente 2014-2020

Sesiuni RoHu de tip Help desk online!

Aveţi întrebări cu privire la cele două Apeluri de propuneri de proiecte active? Sunteţi prea ocupat să ne vizitaţi la biroul nostru din Oradea sau la punctele de lucru SC din judeţe? Iată soluţia perfectă pentru dumneavoastră.
22 martie 2017

Corrigendum-ul nr.2

Vă aducem la cunoștință că în data de 21 martie 2017 a apărut a doua modificare aferentă celor două Solicitării de propuneri de proiecte active.
21 martie 2017

Întâlnire fructuoasă săptămâna trecută în Békéscsaba, Ungaria.

În perioada 07-10.03 2017, structurile de management ale Programului Interreg V-A RO-HU s-au reunit în cadrul unei întâlniri tehnice bilaterale, cu participarea Autorităţii de Management, Autorităţii Naţionale maghiare, Secretariatului Comun, precum şi a personalului Punctelor de Informare. Pentru a aborda cât mai eficient Ajutorul de Stat, în primele două zile, am fost asistaţi de reprezentanții Consiliilor Concurenței din cele două state, România şi Ungaria.
13 martie 2017

Intâlnire comună cu primarii din judeţele Bihor şi Hajdú-Bihar

La invitaţia Asociaţiei Zona Metropolitană Oradea, Secretariatul Comun a participat ieri, 1 martie 2017, la o întâlnire comună cu primarii din judeţele Bihor şi Hajdú-Bihar. Întâlnirea a avut loc în comuna Borş şi a reunit aproximativ 60 participanţi, atât din România cât şi din Ungaria.
2 martie 2017

Sesiuni practice eMS, săptămânale

Aveţi întrebări cu privire la eMS? Pentru a vă ajuta să vă familiarizaţi cu sistemul, vă stăm la dispoziţie pentru întâlniri personale, începând de săptămâna viitoare, în fiecare zi de miercuri, între orele 11.00 şi 13:00, la sediul Secretariatului Comun.
2 martie 2017

Ghidul solicitantului pentru al doilea Apel deschis, pentru propuneri de proiecte normale, lansat în consultare publică

Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg V-A România – Ungaria, lansează în consultare publică astăzi, 01 martie a.c., Ghidul Solicitantului aferent celui de-al doilea Apel deschis, pentru propuneri de proiecte normale, din cadrul Programului.
1 martie 2017

Sumarul evenimentelor de informare din România și Ungaria și al forumului pentru identificare de parteneri

În perioada 06-09 februarie 2017, Programul Interreg V-A România-Ungaria a organizat o serie de patru seminarii de informare, în Oradea (06.02.2017), Debrecen (07.02.2017), Szeged (08.02.2017) şi Arad (09.02.2017), pentru fiecare dintre cele două Apeluri de propuneri de proiecte active.
14 februarie 2017

Ghidul solicitantului pentru al doilea Apel de propuneri pentru proiecte strategice, lansat în consultare publică

Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg V-A România – Ungaria, lansează în consultare publică astăzi, 01 februarie a.c., Ghidul Solicitantului aferent celui de-al doilea Apel de propuneri pentru proiecte strategice din cadrul Programului. (01.02.2017)
1 februarie 2017

Corrigendum nr 1

Vă aducem la cunoştinţă că în data de 20 ianuarie 2017 a apărut prima modificare aferentă celor două Solicitării de propuneri de proiecte active.
20 ianuarie 2017

Evenimente de informare şi Forum pentru identificare de parteneri

Urmare a lansării în data de 29 decembrie 2016 a două Apeluri pentru propuneri de proiecte in cadrul Programului, respectiv, un Apel deschis, pentru propuneri de proiecte normale şi un Apel restrâns, pentru proiecte strategice, Secretariatul Comun al Programului Interreg V-A România-Ungaria organizează, în perioada 06-10 februarie 2017, o serie de evenimente de informare şi un Forum pentru identificare de parteneri.
10 ianuarie 2017

Primul Apel restrâns, pentru propuneri de proiecte strategice, lansat în 29 decembrie 2016

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg V-A România-Ungaria şi Autoritatea Naţională – Biroul Primului Ministru din Ungaria - anunţă lansarea, în cadrul programului, a primului Apel restrâns, pentru propuneri de proiecte strategice. -29 decembrie 2016
29 decembrie 2016

Primul Apel deschis, pentru propuneri de proiecte normale, lansat în 29 decembrie 2016

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg V-A România-Ungaria şi Autoritatea Naţională – Biroul Primului Ministru din Ungaria – anunţă lansarea, în cadrul programului, a primului Apel deschis, pentru propuneri de proiecte normale. -29 decembrie 2016
29 decembrie 2016

Sumarul celei de-a doua şedinţe a Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg V-A România-Ungaria

În data de 24 noiembrie 2016 a avut loc la Timișoara, România cea de-a doua şedinţă a Comitetului de Monitorizare al Programului. Subiectul principal al şedinţei a fost de a aproba, condiţionat, lansarea unora dintre priorităţile de investiţii până la sfârşitul anului 2016. - 29.11.2016
29 noiembrie 2016

Întâlnire comună a primarilor din județele Arad si Békés

La invitaţia Consiliului Județean Arad şi Primăriei Pecica, Secretariatul Comun al Programului Interreg V-A România-Ungaria a a participat săptămâna trecuta, in data de 17 noiembrie, la o întâlnire comuna a primarilor din județele Arad şi Békés. 21.11.2016
21 noiembrie 2016

Conferinţa de lansare a Programului Interreg V-A România-Ungaria

Conferinţa de lansare a Programului Interreg V-A România-Ungaria, intitulată “SĂ CONTINUĂM COOPERAREA!”, a avut loc în data de 10 noiembrie 2016, la Oradea, în România. Conferinţa de lansare a Programului Interreg V-A România-Ungaria a reunit invitaţi de seamă şi peste 150 de participanţi din ambele state partenere. 11.11.2016
11 noiembrie 2016

Conferința de lansare a Programului Interreg V-A Romania-Ungaria

Conferinţa de lansare a Programului Interreg V-A România-Ungaria va avea loc în data de 10 noiembrie 2016, la Oradea, în Romania. Toţi cei interesaţi de program, potenţiali aplicanţi, dar şi profesionişti care lucrează în domeniul cooperării teritoriale şi/sau dezvoltării regionale sunt bineveniţi să sărbătorească împreună cu noi. -03.11.2016
3 noiembrie 2016

110 participanți la întâlnirile de tip focus group în Ungaria

La întâlnirile noastre de tip focus-grup, de săptămâna trecută, din Ungaria, a participat un număr total de 110 potenţiali aplicanţi. Au fost prezentate idei de proiecte interesante, au fost adresate întrebări şi a fost schimbate informaţii.-01.11.2016
1 noiembrie 2016

Întâlniri de tip focus group in Ungaria în perioada 24-28 octombrie 2016

În perioada 24-28 octombrie 2016, Secretariatul Comun al Programului Interreg V-A România-Ungaria organizează o serie de întâlniri care se vor desfășura în fiecare dintre cele 4 județe situate în partea maghiară a ariei eligibile a Programului.
24 octombrie 2016

Ghidul solicitantului (draft), aferent primului Apel deschis, a fost lansat în consultare publică naţională

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg V-A România – Ungaria, lansează în consultare
21 septembrie 2016

Ghidul solicitantului, lansat în consultare publică (runda a doua)

Programul Interreg V-A România – Ungaria: Ghidul solicitantului, lansat în consultare publică (runda a doua) până la data de 18 iulie 2016 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg V-A România – Ungaria, lansează în consultare publică  astăzi, 11 iulie a.c., Ghidul solicitantului aferent primului apel pentru propuneri de […]
11 iulie 2016

Elementele principale ale programului

Vedeti aici toate elementele

2

tari

3

prioritati

175

bugetul programului (mil.euro)

+

100

proiecte preconizate

PRIORITATILE NOASTRE

Contribuim la 3 priorități europene 
(click pe imagine).

CALENDAR

Loading… Loading…

Monitoring Systems

Newsletter

Subscribe to our Newsletter, in order to know the lattest news about the Programme.

DISCLAIMER: The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union.
Copyright © BRECO. All rights reserved.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Instagram