5 ATELIERE TEMATICE dedicate noilor obiective de politică pentru 2020+

Programul Interreg dintre România și Ungaria pentru perioada 2021 – 2027 este în curs de pregătire și este foarte important ca viitorii beneficiari de proiecte să fie bine informați cu privire la prioritățile de dezvoltare în regiunea transfrontalieră, în așa fel încât să existe premisele pregătirii unor proiecte bine documentate, mature, care pot genera plus valoare în domeniile pe care le adresează.

În acest context, Autoritatea de Management a Programului Interreg V-A România-Ungaria, în parteneriat cu Autoritatea Națională din Ungaria,  organizează 5 ATELIERE TEMATICE, fiecare dedicat câte unuia dintre cele 5 OBIECTIVE DE POLITICĂ identificate în propunerea legislativă europeană pentru următorul exercițiu financiar.

Atelierele vor fi organizate în aria eligibilă a Programului, pentru a facilita accesul celor interesați la informații legate de perioada 2021-2027, astfel:

Obiective de politică
Locația
OP 3 - O Europă mai conectată  NYIREGYHÁZA, Ungaria– 24 februarie 2020, ora locală 11:00
OP 5 - O Europă mai apropiată de cetățenii săi  BÉKÉSCSABA, Ungaria - 25 februarie 2020, ora locală 11:00
OP 2 - O Europă mai verde SATU-MARE, România – 26 februarie  2020, ora locală 11:00
OP 4 - O Europă mai socială ORADEA, România – 27 februarie 2020, ora locală 11:00
OP 1 - O Europă mai inteligentă TIMIȘOARA, România - 28 februarie 2020, ora locală 11:00

 

Limba de lucru va fi engleza, dar pentru a facilita dialogul și buna înțelegere a informațiilor furnizate, va fi asigurată traducerea simultană în limbile română și maghiară. Vă invităm să consultați  Agenda atelierelor aici. 

Atelierele tematice sunt evenimente deschise tuturor celor interesați. Totuși, având în vedere că locurile disponibile sunt limitate, funcție de interesul dumneavoastră pentru anumite domenii de dezvoltare, vă rugăm să vă exprimați intenția de a participa la unul sau mai multe dintre evenimente,  completând Formularul online, nu mai târziu de 21 februarie 2020, ora 12:00 EET.

Detalii cu privire la locul de desfășurare a acestora vor fi comunicate, prin e-mail, celor înregistrați.

Vă așteptăm cu drag!

Monitoring Systems

Newsletter

Suscribe to our Newsletter, in order to know the lattest news about the Programme.

DISCLAIMER: The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union.
Copyright © BRECO. All rights reserved.