În ultima vreme, Secretariatul Comun (SC) a fost intens implicat în acordarea de asistenţă şi în organizarea de întâlniri cu potenţiali aplicați, interesați atât de apelurile de proiecte active, cât şi de cele în curs de lansare.
În decursul ultimelor 5 luni, am călătorit în toate județele zonei eligibile. Am întâlnit mai mult de 1260 de oameni, în 73 de ocazii, în 30 de localităţi.
Înainte de lansarea celor două apeluri active, în noiembrie şi decembrie 2016, ne-am întâlnit cu 160 de persoane, la diferite evenimente.
Încă de la începutul lunii februarie, 2017, evenimentele noastre de informare şi Forumul de căutare de parteneri au reunit 527 de participanţi, atât din România cât şi din Ungaria.
Am atins cota maximă de interes, la sfârşitul lunii februarie şi în martie, când ne-am întâlnit cu un număr total de 580 de oameni, în contextul sesiunilor de generare de proiecte organizate de către SC, la evenimente sau întâlniri organizate de diferite instituţii, în cadrul întâlnirilor individuale/de grup şi a sesiunilor de tip Help desk online, precum şi cu ocazia sesiunilor practice eMS, la sediul SC.
Aceste cifre indică un interes ridicat faţă de program, care sperăm că va fi reflectat într-un număr mare de proiecte de calitate depuse de către aplicanţi.
Succes tuturor în pregătirea de proiecte! Să continuăm cooperarea!