Sumarul celei de-a 6-a reuniuni a Comitetului de Monitorizare

În data de 11 decembrie 2018, a avut loc cea de-a 6-a reuniune a Comitetului de Monitorizare al Programului, la Satu Mare, în România. Principalul punct al Agendei a fost aprobarea proiectelor depuse în cadrul celui de-al 3-lea Apel deschis pentru propuneri de proiecte.

Cel de-al 3-lea Apel deschis a fost lansat pentru următoarele Priorități de investiție: 7/c – sisteme ecologice de transport,  8/b – susținerea creșterii eficiente a ocupării forței de muncă, precum și 9/a – investiţii în infrastructura medicală.

În total, în cadrul acestui Apel, au fost depuse 57 proiecte, valoarea FEDR a finanțării solicitate fiind de 92.010.079,08 EURO.

La Satu Mare, reprezentanții celor două state membre au aprobat pentru finanțare un număr total de 33 de proiecte noi. Dintre acestea, 3 proiecte se află sub rezerva unui aviz favorabil din partea ministerelor competente din ambele țări, pentru a putea fi supracontractate.

Vă invităm să urmăriți secțiunea dedicată proiectelor finanțate de pe pagina web a Programului, întrucât vom publica în curând mai multe informații despre proiectele recent aprobate.

O dată cu aprobarea acestor 33 de proiecte noi, Programul Interreg V-A România-Ungaria a angajat încă 55.983.189,90 EURO din FEDR (din care 50.893.809 EURO reprezintă alocarea pentru Apel, iar 5.089.380,90 EURO suma supracontractată).

13.12.2018

COMUNICAT DE PRESA

Monitoring Systems

Newsletter

Subscribe to our Newsletter, in order to know the lattest news about the Programme.

DISCLAIMER: The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union.
Copyright © BRECO. All rights reserved.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Instagram