A patra ședință a Comitetului de Monitorizare (CM)

Programul Interreg V-A România-Ungaria anunță faptul că, în cadrul celei de-a patra ședințe a Comitetului de Monitorizare (CM), ce a avut loc în 28-29 iunie 2018 în Arad, România, s-a luat o decizie foarte importantă cu privire la finanțarea celor 10 Note Conceptuale din cadrul Apelului Restrâns, în valoare de 50% din totalul FEDR al bugetului programului, însumând mai mult de 94,5 milioane Euro, FEDR.

Fondurile sunt alocate proiectelor din cadrul Priorităților de Investiții Ip 7/b (infrastructura TEN-T), 9/a (infrastructura de sănătate), 8/b (ocuparea forței de muncă) și 6/c (patrimoniul cultural).

În concordanță cu rezultatele evaluării calitative realizate de evaluatori independenți și în conformitate cu poziția Comisiei Europene, anume orientarea către proiectele cu impact puternic și rezultate concrete, decizia luată asigură o alocare echilibrată a resurselor, contribuind astfel la dezvoltarea și îmbunătățirea calității vieții în zona de graniță.

Lista proiectelor strategice aprobate, depuse în faza de Notă Conceptuală, va fi publicată pe pagina de internet a programului de îndată ce Comitetul de Monitorizare aprobă documentele aferente întâlnirii.

În plus față de selectarea Notelor Conceptuale, cu ocazia întâlnirii s-au abordat și alte teme importante, cum ar fi modificarea Regulilor de Procedură (RoP) ale CM, stadiul implementării programului, aspecte legate de prefinanțarea primită de Program de la Comisia Europeană, modificarea Programului de Cooperare și calendarul implementării programului, incluzând planificarea următoarei întâlniri a CM.

Selectarea Notelor Conceptuale, care urmează a fi dezvoltate în următoarele luni în proiecte strategice complete, marchează un pas important în implementarea programului. Suntem încântați că am atins această etapă și dorim mult succes tuturor aplicanților în elaborarea cererilor de finanțare complete.

COMUNICAT DE PRESĂ

02.07.2018

Monitoring Systems

Newsletter

Subscribe to our Newsletter, in order to know the lattest news about the Programme.

DISCLAIMER: The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union.
Copyright © BRECO. All rights reserved.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Instagram