Modificarea Programului de Cooperare

În data de 7 martie 2019, Comisia Europeană a aprobat modificarea Programului Interreg V-A România-Ungaria.

În urma lansării tuturor fondurilor disponibile și în baza unei analize detaliate realizate cu expertiză externă, la 10 august 2018, Autoritatea de Management a inițiat o cerere de modificare a Programului de cooperare, prin intermediul sistemului de schimb electronic de date al Comisiei. Aceasta a fost însoțită de un Program de cooperare revizuit, prin care România a propus realocarea de fonduri între diferite Axe prioritare și Priorități de investiții ale programului.

Cererea de modificare a fost justificată în mod corespunzător și prevede un set de măsuri tehnice implementate pentru a răspunde în mod eficient nevoilor părților interesate, optimizând astfel Programul de cooperare și contribuind la realizarea strategiei Uniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

Modificarea Programului de cooperare se refera la realocarea de fonduri între Axe prioritare și, în consecință, ajustarea corespunzătoare a reperelor și obiectivelor indicatorilor relevanți. În urma realocării, suportul FEDR per Axe se modifica astfel:

  • Axa prioritară 1 „Protejarea în comun și utilizarea eficientă a valorilor comune și resurselor (Cooperarea în domeniul valorilor comune și resurselor)” crește cu 1.840.098 Euro;
  • Axa prioritară 2 „Îmbunătățirea mobilității transfrontaliere durabile și eliminarea blocajelor (Cooperarea în domeniul accesibilității)” scade cu 12.478.003 Euro;
  • Axa prioritară 3 „Îmbunătățirea ocupării forței de muncă și promovarea mobilității forței de muncă transfrontaliere ( Cooperarea în domeniul ocupării forței de muncă)” scade cu 2.632.463 Euro;
  • Axa prioritară 4 „Îmbunătățirea serviciilor de îngrijire a sănătății ( Cooperarea în domeniul sănătății și prevenției bolilor)” creste cu 10.364,068 Euro;
  • Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea prevenirii riscurilor și a gestionării dezastrelor (Cooperarea în domeniul prevenirii riscurilor și gestionării dezastrelor)” crește cu 2.906.300 Euro.

 

COMUNICAT DE PRESĂ

12.03.2019

Monitoring Systems

Newsletter

Subscribe to our Newsletter, in order to know the lattest news about the Programme.

DISCLAIMER: The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union.
Copyright © BRECO. All rights reserved.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Instagram